Etichete

4 sfaturi pentru dezghetarea conductelor de apa

dezghetarea conductelor de apa

Atunci cand temperaturile scad sub punctul de inghet, conductele de apa vulnerabile din peretii exteriori ai unei locuinte pot ingheta. Chiar si conductele de apa din case bine izolate pot ingheta in cazul in care nu sunt protejate in mod corespunzator.

Poate vi s-a intamplat intr-una din cele mai geroase zile de iarna sa incercati sa spalati niste haine si sa va panicati ca masina nu isi ia apa. Cel mai probabil, v-ati gandit ca s-a stricat, insa de fapt problema era frigul de afara care a inghetat apa de pe conductele de alimentare.
In cazul in care apa nu curge si conductele par a fi inghetate, panica nu este o solutie. Nu este foarte dificil sa localizati blocajul si sa incercati sa dezghetati conducta. Exista modalitati sigure si usoare pentru acest lucru, iar mai mult decat atat exista chiar modalitati de prevenire a inghetului tevilor.

1) Localizarea conductelor de apa inghetate

Daca ati observat ca un robinet din casa nu functioneaza, atunci neaparat trebuie sa incercati altul. Daca nici unul dintre ele nu functioneaza, atunci cel mai probabil sursa problemei este la contor. Analizati conductele din apropierea contorului si in cazul in care o anumita sectiune se simte extrem de rece, atunci cel mai probabil ati localizat blocajul.
In cazul in care un robinet nu functioneaza si altul da, atunci blocajul se afla pe o teava din peretii exteriori. Daca exista o zona de acces la instalatie care nu este bine izolata atunci conducta inghetata ar putea fi situata in aceasta zona. Verificati conductele din peretii exteriori si sunt sanse sa localizati aceasta obstructie.

2) Pasi importanti inainte de dezghetarea conductelor

Aburii care nu au cale de evacuare ar putea forta conductele sa se rupa, asa ca inainte de a incerca sa desfundati o conducta inghetata trebuie sa va luati urmatoarele masuri de precautie.
In primul rand nu incercati sa dezghetati conductele cu torte, apa clocotita sau prin orice alte mijloace care utilizeaza temperatura ridicata sau flacara. Daca este incalzita fortat, teava poate exploda cauzand daune grave.
In al doilea rand, inainte de a incerca sa desfundati conductele inghetate localizati si inchideti robinetul de alimentare pentru a evita cresterea brusca a volumului de apa. In plus, deschideti robinetele legate de tevile blocate astfel incat aburul sa poata iesi in timpul procesului de dezghetare.

3) Dezghetarea conductelor de apa

Daca totusi cand deschideti robinetul curge o cantitate mica de apa, atunci procesul de dezghetare nu va fi atat de dificil. Deschideti la maxim robinetul conectat la tevile partial inghetate. Porniti robinetele de apa calda in intreaga casa, pentru a crea un echilibru. Conductele de apa calda se vor incalzi in apropierea liniilor inghetate si in cele din urma vor inlatura blocajul.
dezghetare conducte apaDaca localizati o suprafata unde conductele sunt inghetate bocna, puteti folosi un uscator de par. Trebuie sa stiti ca daca temperatura pe care o emana poate fi suportata de pielea umana, atunci este optima pentru tevi.
Daca nu cunoasteti locatia exacta a obstructiei, incalziti linia de la robinetul afectat catre exterior pana cand blocajul se topeste. Procesul de dezghetare poate dura cateva minute.
Va poate ajuta de asemenea sa deschideti toate dulapurile din casa care contin conducte de apa. Caldura din interiorul casei va incalzi in cele din urma conductele pana la punctul de dezghet.

4) Prevenirea inghetarii conductelor

Pentru a preveni blocarea conductelor cu apa inghetata, o solutie este sa infasurati tevile cu o banda de incalzire electrica. Aceasta banda este controlata cu un termostat si atunci cand temperaturile scad pana la inghet, conductele vulnerabile se incalzesc automat.
Pentru cei care intentioneaza iarna sa plece de acasa pentru o perioada mai lunga de timp, conductele pot fi drenate pentru a evita daunele provocate de temperaturile foarte scazute. In acest caz este util un instalator autorizat care poate drena sistemul de instalatii sanitare din intreaga casa.

Comments (2)

  • Reply Grigore - 06/02/2014

    Un articol foarte util, in ton cu sezonul!

    • Reply Echipa Carpat Instal - 20/08/2014

      Va multumim!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*

© 2022 Carpat Instal. Toate drepturile rezervate.

Cere oferta pentru proiectul tau